(text nepublicat / decembrie 2010)
Vreau vreau vreau
de Daria Hornoiu
Simt nevoia sa scriu, dar nu imi
gasesc cuvintele. Am senzatia ca asta este ceea ce trebuie sa fac astfel incat
la sfarsitul zilei sa nu ma mai simt ca o ratata in fata Domnului, care mi-a
daruit inca 24 de ore pe care eu le-am irosit. Nu stiu ce sa fac cu timpul
asta. Sau poate ca stiu, dar am senzatia ca trebuie sa fac ceva maret, ceva mai
mare decat mine, care ma depaseste si simt din directia asta o presiune foarte
mare. Orice as face simt ca nu este destul de valoros ca sa ii multumesc
divinitatii ca am mai deschis ochii intr-o dimineata. Si este atata tacere in
jurul meu ca ma apasa, ma innebuneste. Si ies cu oameni, ma vad cu prietenii
mei, cei pe care ii mai am, cei cu adevarat prieteni si da, ador sa stau in
preajma lor…sa vorbim sau sa nu vorbim, dar sa fiu impreuna cu ei si sa simt ca
cineva este langa mine si respiram acelasi aer, ca gandurile noastre sunt cat
de cat aproape, ca privirea mea se izbeste de o alta privire nu doar de ecranul
calculatorului, de albul peretilor sau de mainile mele puturoase. Vreau sa fac
ceva pretios cu timpul meu. Imi doresc sa ajut, sa fiu mai activa, imi
doresc….atatea si atatea…si toate raman la stadiul de dorinta. Stiu ca as fi
capabila…dar obosesc repede si atunci cand obosesc imi amintesc ce este in
neregula cu mine si ma apuca o ciuda crunta. Ma sufoc si ma intristez si ma
plesneste un val de amintiri ca o portie de reclame de la tv, in care apar eu
pe munte, eu la mare, eu dansand, eu razand cu gura pana la urechi…traiesc?
Cum? Cum traiesc? Mai pot sa continui in ritmul asta, mai pot sa respir cu atat
ciuda si durere pe umeri si pe obraji, pe pleoape, pe buze, pe ochi, pe
crestet, pe burta, in burta, in suflet? In mine si in afara mea, ca o explozie
solara, caldura si tristete in mine si in afara mea, mereu prezenta in valuri
si valuri…in crize si izbucniri si mocnete si lacrimi. Vreau sa traiesc. Cu
adevarat. Veau sa alerg, desi nu eram eu prea mare alergatoare nici in trecut,
dar acum vreau. As vrea sa invat sa innot si sa fac dragoste din nou. As vrea
sa invat sa dansez. As vrea sa merg pe bicicleta si cu rolele prin parc iar
iarna, iarna sa ma mut intr-o pereche de patine, intr-un patinoar plin de copii
veseli si sa fac cercuri impreuna cu ei, sa ma tin de mana cu un baiat
innebunieste indragostit de mine si sa ne fugarim pana cadem franti in zapada
si apoi sa ne dam cu sania. Sa ne intoarcem in casa si sa ne dezbracam, sa
facem dragoste si apoi aproape imbracati sa impodobim bradul. As vrea sa fug impreuna cu catelul meu si sa ma tavalesc cu el
la marginea marii, vara. Sa nu ne oboseasca picioarele niciodata, sa fie doar
ofticate de prea mult nisip, putin innecate de caldura plajei arse de soare. As
vrea sa mananc o tona de inghetata si sa mi se topeaca in mana, sa se prelinga
pe degetele mele si eu sa ma chinui sa o prind din urma, sa gust dintr-un
cornet crocant fara sa ma gandesc la cifre si la ingredient, sa gust moment
purt si simplu, fara sa trebuiasca sa le mai analizez si cantaresc, fara sa le
dau note, sa nu mai iau decizii, sa ma ia viata pe sus, ca un val care ridica
un surfer, asa sa faca si ea cu mine. Sa nu ma mai doboare, sa ma ridice mereu,
macar pentru un timp, caci am uitat cum e la suprafata. Am uitat ca cerul e
albastru si ca soarele arde pielea, am uitat ca obrajii mei se inrosesc daca
stau in soare sau ca imi crapa pielea, am uitat cum e cand te doare capul ca ai
insolatie, am uitat cum miroase iarba pe un camp intins, cum miros florile si
ec culoare au macii intr-un lan de grau.
Am uitat sunetul portii din curtea bunicilor si gustul apei de fantana,
am uitat ca exista drumuri, care leaga acest oras de alte orase. Am uitat cum
arata un avion si cum arata norii de deasupra. Nu mai stiu sa mananc in public
si nici ce gust au chipsurile, am uitat sa ma tund si apoi sa stau toata ziua
in oras cersind sortie sa imi scoata in cale cunoscuti care sa ma admire. Am
uitat cum e sa primesti un compliment de la altcineva decat de la mama ta. As vrea sa primesc un compliment de la un strain, unul
de la un barbat, poate doi, trei, as vrea sa primesc un cadou care sa imi
aminteasca de feminitatea mea. As vrea sa probez un corset si alte articole de
lenjerie, as vrea sa port o fusta mini si un maiou cu spatele gol si as vrea sa
port macar o ora pantofi cu toc. Imi doresc sa merg la un concert sis a stau
langa boxe, sa ma las calcata in picioare de multime pentru o muzica ce o ador,
imi doresc sa ma plimb nestingherita. Vreau sa descopar si sa cunosc, sa
redescopar sis a redefinesc, vreau sa zbor cu aripile ce mi le-a daruit Domnul,
vreau sa faca vant si sa se ridice impreuna cu mine din mocirla asta. Vreau sa
ma inalt si sa zbor. Departe sau aproape, sa vad mii de fete, sa aud mii de
voci si sa gust arome noi, vreau sa cunosc orase si oameni, vreau sa gandesc si
sa simt. Vreau atat de mult sa traiesc. Vreau la mare. Vreau vreau vreau
atatea, vreau, Doamne Dumnzeule. Vreau sa fiu eu. Sa fiu vie.
