Intrebari

Si daca nu vrei sa mergi mai departe? Daca nu intelegi ce se intampla in jurul tau? Dar daca intelegi si te inspaimanta? Ce te faci atunci? Cum faci sa nu mai mergi, sa nu inaintezi? Cum faci sa te opresti si sa ramai asa? Ce ii faci timpului sa stea putin in loc si sa te lase sa gandesti, sa meditezi? Cum? Cum stai nemiscat? Cum sta nemiscat timpul? E o absurditate sa vrei sa stea timpul in loc pentru cateva secunde. Pentru ca timpul reprezinta o succesiune de secunde. Dar ai vrea cumva sa iesi din dimensiunea asta obositoare care nu pare sa aiba un inceput, dar care nu conteneste sa te trimita catre un sfarsit... sa te desprinzi din ghearele timpului care iti strapung pielea mai adanc in fiecare secunda. Sa fii in afara lui, sa poti sa privesti firul vietii tale fara sa te temi ca te va calca o masina pe strada sau ca intarzii la serviciu. Sa stai asa, ca la cinematograf, sa mananci popcorn si sa te uiti la filmul vietii tale. Sa fie intuneric in sala si sa nu iti pese de cuplul din spate care nu da doi bani pe actorii din viata ta. Sa stai si sa sorbi din sucul in cutie de carton de dimensiune xxl si sa te uiti cum curge viata ta, fara sa te ingrozesti la gandul ca ea continua sa se scurga in timp ce tu amutesti in fata trecutului. Sa inghete timpul. Sa ai ragaz. Sa inspiri, sa ridici capul si abia apoi sa mergi inainte. De ce nu putem face asta? De ce nu putem fi dumnezeii propriului nostru timp, al proriei noastre vieti? De ce sa nu pot acum sa dau play la episodul 5000 si ceva al vietii mele si sa privesc cum alerg pe holurile saguniste? De ce sa nu pun pe pauza filmul si sa rad de cum eram imbracata? De ce sa nu pot sa opresc filmul, sa inchid ochii si sa imi las capul pe spate, pierzandu-ma in ganduri? Ce ma fac? Ce ma fac acum, cand vreau o clipa de ragaz, in care sa pot sta cu ochii inchisi, cu capul pe spate? Fara sa ma zbat, fara sa simt, fara sa „traiesc”. Sa imi pun viata pe pauza si sa trag un pui de somn, si sa ma trezesc atunci cand corpul si mintea mea sunt odihnite cu adevarat, fara riscul de a fi pierdut secunde pretioase din viata asta si asa prea scurta? Ce ma fac, ce ma fac?

Suspine, de Mirela

Inceputul
Eu sunt Mirela. Ai crede ca numele meu e o armonie de note, nu este, e doar o zbatere,sunt  suspine, durere, deznadejde.
Nu a fost asa de la inceput. La inceput era un cantec, un cantec despre iubire, despre speranta, apoi despre o fiica si o mama.
Azi e 13 decembrie 1983, Mirela este eleva in clasa a 11 a la unul dintre liceele bune ale orasului. Este umanista. Culmea, in scoala generala visa sa devina aviator, indragea stiintele exacte, apoi brusc nu a mai vrut. Acum spera sa fie actrita, dar ce fata nu viseaza asta.
Mirela trezeste-te! Ai teza la latina, e ora 6, latina e prima ora, de la 7, e frig, autobuzul circula greu, vine plin de la capat, in primul nu vei reusi sa urci, poate ai mai mult noroc cu al doilea. Doamne! Cat de frig e in apartament, geamurile sunt inghetate. Mama ne-a mai pus o patura peste plapuma aseara, dar tot frig a fost. Si acum e frig. Intra in bucatarie dar nu are chef sa manance, are o durere ciudata de burta, parca o doare si piciorul. Asta e! Isi imbraca uniforma, pe care si-a strambat-o incat sa fie mulata pe trup, isi strange cu putere cordonul in jurul taliei isi aseaza cochet culerul camasii, isi pune paltonul si…in statie, sa astepte autobuzul care o duce spre scoala. In statie durerile sunt din ce in ce mai intense. Nu-si doreste decat sa ajunga la scoala si sa se aseze in banca. Pentru teza nu s-a omorat cu invatatul. Nu-i place latina. Stie ca se va descurca. Niciodata nu a avut probleme la scoala, nu vaneaza note, invata, invata cat vrea si doar la anumite materii, restul doar parcurge prin citire.
In statie e foarte aglomerat, e o ora de varf, e 6,30, muncitori, studenti, elevi si doar un autobuz, autobuzul 17, cel care face legatura intre  cartierul Darste si centrul vechi al orasului. Se intalneste cu o colega dar nu are chef de vorba, o doare burta. Mariana, colega, este cicalitoare, este o tocilara care vaneaza note, are o pasiune pentru proful de economie. Ii povesteste Mirelei cat a invatat pentru teza, Mirela o ignora, nu are chef de ea. De obicei nici nu-I vorbeste dar acum nu se simte in stare sa o infrunte. O pune sa-I povesteasca un subiect pregatit pentru teza. Abia urca in autobuz, pe scara, ca in fiecare zi. Autobuzul se mai goleste doar pe la Hidro, pana acolo nimeni nu urca, nimeni nu coboara. In sfarsit parcul, gata a ajuns. Cu greu infrunta zapada, traverseaza parcul  si zareste scoala ei, Unirea, isi aminteste cordeluta, cauta in geanta si-o aseaza pe cap cu grija sa nu-si strice frizura.
Durerile sunt din ce in ce mai accentuate isi aminteste doar Salvarea, spitalul, doctorul. Doctorul! Inalt, ochii verzi din care clipeste des, din cauza genelor prea lungi. Doctorul Radu Andrei. Si vocea pitigaiata a asistentei.
“Nu vedeti dl doctor cum si-a strans cordonul? De aia o doare burta! Nu mananca, e palida, mofturi de liceanca”
“Taci Irino, are apendicele probabil perforat! Taci, nu fi invidioasa, mananca mai putin salam si slanina, du-o in sala de operatie, il chem si pe sefu”. Si striga “dl. Doctor Popescu la sala, avem o urgenta, o eleva de la Unirea”. Restul nu si-l mai aminteste. Dorea doar ca cineva sa o fi anuntat pe mama ei la fabrica, sa-I spuna ca e in spital.
E seara, nu stie cat e ceasul, poate e chiar noapte. Zareste pe noptiera de langa pat cateva borcane, pijamaua, pijamaua ei roz cu mere rosii, rade! A fost mama! Incearca sa se dea jos din pat dar nu poate, dar nici somn nu-I mai este. E liniste, e aprinsa doar o lumina de veghe. Se deschide usa si doctorul Radu isi face aparitia. Tine in mana o minge de tenis, avea sa afle mai tarziu ca e sportul lui preferat si ca niciodata nu se desparte de minge. Se apropie de pat si zambeste, o intreba “Esti Alba ca zapada? Sau esti marul vrajitoarei?” Mirela rade si-I raspune” depinde de unde muscati!” Incep sa povesteasca despre scoala si afla ca doctorul locuieste chiar pe straduta din spatele scolii ei, asa ca stie ce fac uniristii in pauze. Se amuza doctorul, Unirea, scoala de fete. El e sagunist! Il striga doctorul Popescu. Trebuie sa plece. Mirela e trista, se va plictisi. Incearca sa doarma dar nu poate. Nu-I e somn. Nu are dureri ci doar un disconfort.  Doctorul Radu revine, tine in mana o carte. “ce carte e?” “Zilele, de Radu Ciobanu” Mirela se uita intrebator. “E o poveste, o poveste de iubire dintre un doctor si o eleva de liceu, o eleva pe care o cheama Daria(Androna), o sa-ti placa, e o lectura usoara, mai trece timpul” Fata deschide carte si se lasa coplesita de fiecare rand. “daca ma voi casatori si voi avea o fiica cu certitudine se va numi Daria Androna”

eu sunt Mirela, mama Andronei si azi e o zi de 21

Aș prefera să evit să vorbesc despre sfârșit. Deși zilele astea nu m-am simțit deloc bine, nu vreau să mă gândesc că se poate ajunge acolo. Nu sunt pregătita pentru viața veșnică. Nu sunt prea tânără. Prea tânără era Lavinia care a murit la 13 ani. Pot spune chiar că am încercat cam tot ce se putea și că mi-am trăit „viața”. Sau măcar că am experimentat și ceea ce am făcut am trăit cu intensitate. Am iubit, am plâns, am râs, am petrecut, am băut, am fumat hașiș, am fumat tutun, am mâncat ciocolată la greu, am văzut Parisul, am făcut dragoste, am făcut sex, am înjurat, am mers la biserică,     m-am rugat, am sperat, mi-am pierdut curajul, am luptat, am scris, am câștigat. Am învins, am fost la Șaguna, mi-am făcut prieteni, am cunoscut, am văzut atâtea... Respir... Trăiesc. Azi trăiesc în continuare. Și nu îmi propun să fac altceva pentru... să zicem... încă 30 de ani?

Eu sunt Androna. Nu îmi place să o spun, dar am cancer. Eu sunt Androna și cancerul e „prietenul” meu. Ne cunoaștem de aproape 5 ani. În ultimele zile ne cam supărăm unul pe altul. Eu sunt Androna și în ultima săptămână sunt sătulă de acest dl. C. Are numai mofturi. Nu-i ajunge spațiul pe care îl ocupa până acum în abdomenul meu, s-a extins. Mă enervează. După ce că nu îi cer chirie.... este un idiot acest dl. C. Are treabă cu viața mea. Și cred că este îndrăgostit de mine. Mă sufocă. Nu mai vrea să plece o dată și fac totul în așa fel încât să vrea, în cele din urmă, să mă părăsească

rugaciune

Doamne Dumnezeul meu, asa cum am mai inceput si acum cateva luni, dar nu am contnuta, incep si acum sa iti scriu srisori, pentru ca doar asa reusesc sa pun stapanire pe cuvintele din capul meu. Sunt neascultatoare ca niste cai salbatici, pe care oricat as incerca sa ii invat sa mearga in pas linistit, domol, sa curga lin pe soselele din mintea mei, ele alearga ca niste nebune, fara sa ma astepte.

            Mintea mea o ia la goanna si de aceea nu reusesc mereu sa iti spun tot ce am de spus, sa vorbesc cu tine, Doamne asa cum mi-ar placea. Ma conectez la Tine, asa cum m-as conecta la internet. Si Te chem., Tata, in aceasta incapere alaturi de mine. Iti cer lumina si protectia, te rog Doamne, ajuta-ma sa dobandesc intelepciunea prin credinta. Ajuta-ma, Doamne, sa traiesc umilinta, sa ma despart de orgoliul meu bolnav si bolnavicios, de cuvintele urate care imi pocesc sufletul atunci cand le rostesc sau le gandesc doar. Smulge de la mine orice gand urat si negativ, du-l departe si lasa loc doar de lumina, pace si dragoste.

            Ajuta-ma Tata Ceresc, sa cunosc pe deplin iubirea si sa imi las nima sa se deschida si sa pluteasca calatoare in universul Tau minunat. Lasa-ma te rog sa descopar sentimentele astea placute, fiorii si bucuria, sa plece de la mine tristetea si amaraciunea. Protejeaza-ma, Tata, de spiritele rele care doresc nimicirea mea, a fiiintei mele si indepartarea mea de la lumina ta sfanta. Nu le lasa Doamne in preajma mea, a casei mele, a familiei mele sau a prietenilor mei. Du-le in pustiu si in departare.

            Ma rog Tie si pentru sanatatea mea…pe care vreau sa o dobandesc, pe care vreau sa o merit. De aceea, te rog indruma-ma pe drumul ales, sa iau deciziile cele mai bune, cele care sunt in legatura cu Tine. Imi doresc sa traiesc, sa traiesc cu adevarat si sa respir profund, sa iubesc si sa ma las iubita, da-mi Doamne forta sa lupt cu boala, sa fiu o dovada pentru ceialti a unui altfel de tratament. Ajuta-mi te rog corpul sa primeasca cu drag plantele, medicamentele, apa si mancarea pe care tu Mi le trimiti cu atat dragoste.

            Da-mi te implore puterea de a ma autocontrola, de a fi blanda si curajul de fi buna si de  vea incredere in altii. Ajutama Doamne sa nu o mai necajesc pe mama mea, care se sacrifica in fiecare secunda pentru mine. Nu vreau sa ma mai cert cu ea si sa ii spun cuvinte urate. Ajuta-ma Doamne sa fiu mai independenta, sa imi iau zborul din cuib, fara sa cad. Ajuta-ma sa fac ceva util cu viata mea si cu fiecare clipa pe care tu mi-o trimiti.

            Ramai alaturi de mine, Tata ceresc si ivaluie-ma cu lumina ta.

            Amin.