eu sunt Mirela, mama Andronei si azi e o zi de 21

Aș prefera să evit să vorbesc despre sfârșit. Deși zilele astea nu m-am simțit deloc bine, nu vreau să mă gândesc că se poate ajunge acolo. Nu sunt pregătita pentru viața veșnică. Nu sunt prea tânără. Prea tânără era Lavinia care a murit la 13 ani. Pot spune chiar că am încercat cam tot ce se putea și că mi-am trăit „viața”. Sau măcar că am experimentat și ceea ce am făcut am trăit cu intensitate. Am iubit, am plâns, am râs, am petrecut, am băut, am fumat hașiș, am fumat tutun, am mâncat ciocolată la greu, am văzut Parisul, am făcut dragoste, am făcut sex, am înjurat, am mers la biserică,     m-am rugat, am sperat, mi-am pierdut curajul, am luptat, am scris, am câștigat. Am învins, am fost la Șaguna, mi-am făcut prieteni, am cunoscut, am văzut atâtea... Respir... Trăiesc. Azi trăiesc în continuare. Și nu îmi propun să fac altceva pentru... să zicem... încă 30 de ani?

Eu sunt Androna. Nu îmi place să o spun, dar am cancer. Eu sunt Androna și cancerul e „prietenul” meu. Ne cunoaștem de aproape 5 ani. În ultimele zile ne cam supărăm unul pe altul. Eu sunt Androna și în ultima săptămână sunt sătulă de acest dl. C. Are numai mofturi. Nu-i ajunge spațiul pe care îl ocupa până acum în abdomenul meu, s-a extins. Mă enervează. După ce că nu îi cer chirie.... este un idiot acest dl. C. Are treabă cu viața mea. Și cred că este îndrăgostit de mine. Mă sufocă. Nu mai vrea să plece o dată și fac totul în așa fel încât să vrea, în cele din urmă, să mă părăsească