continuare....Eu sunt Androna

3.

         -Servus. Am ajuns acasa.

        

         -Cum a fost? intreba mama. Ce face Razvan? Unde ati fost? Haide, haide si povesteste-mi.

        

         -Chiar trebuie sa ma enervezi? Lasa-ma in pace. Mai bine ai face dracu' ceva sa ne mutam odata din casa asta!

        

         -Dar ce s-a intamplat? V-ati despartit?

        

         -Lasa-ma in pace!!! Nu mai suport. Merg in camera.

        

         -Androna, te simti rau?

        

         -De ce tot timpul daca am nervi trebuie sa fie din cauza sanatatii? Oricum o sa mor si de abia astept. Toata lumea vrea sa scape de mine si sincera sa fiu si eu de toti. Va urasc. Si daca voi muri va fi numai din vina ta! Pentru ca nu am de gand sa lupt pentru viata in casa asta!

         - Esti egoista. Nu intelegi cat de greu imi este sa…

         -Nu ma intereseaza! Cand o sa mor sa te uiti la trupul meu si sa te gandesti ca daca ne mutam nu muream… Pentru ca altundeva as fi luptat.

         Fata izbucneste in plans. Iese din bucatarie trantind usa.

         “O sa il pierd pe Razvan, pentru ca nu il pot aduce aici… Cum as putea sa il aduc in casa asta sinistra, unde spiritele stau sa-ti inhate trupul sau mintea, sau pur si simplu te privesc atunci cand te dezbraci, cand faci baie… Nu il aduc aici! Curge prea mult sange si iubirea nostra va fi patata. Nu.”

         Cele doua "surori" cum le numeste toata lumea, desi sunt mama si fiica, locuiesc intr-o casa veche, care arata de parca imensa cladire ar fi insusi o fantoma ce bantuie strazile orasului.

         4.

         Mirela. Asa o cheama pe mama Andronei. Implineste 38 de ani anul acesta. 38 de ani in care nu a gasit fericirea. Tot ce iubeste cu adevarat este unica amintire ramasa de la sotul ei, Aurelian: fiica lor. Tot ce ii poate aduce fericire este fata ei; fata ei care pe zi ce trece se face tot mai rea. Fata ei obraznica, alintata, fata ei ascunsa, fata ei care ii spune ca o uraste si care nu i-a mai pupat obrazul de mai bine de doi ani.

         A ramas vaduva la numai 23 de ani cu o fetita de numai 11 luni si asteptand inca un baietel, ce nu avea insa sa se nasca, un baietel ce a murit in ea.

         Dar Mirela este o femeie puternica. O iubeste mult prea mult pe fiica ei. Nu s-a dat batuta. S-au mutat din locul acela plin de amintiri in Brasov, pentru a o creste cat mai bine pe Androna si a-i oferi tot ce e mai bun.

         Totul a fost frumos si viata incepuse sa ii arate o mica parte din fericire. Androna era o fata cuminte, care invata cu drag, mergea la scoala din toata inima, isi iubea mama.

         Si-acum mai are pastrate in sertar felicitarile facute de Androna in fiecare an de Pasti, de Craciun sau de ziua ei. Le facea de mana, le colora si ii scria cateva versuri. Plangeau amandoua in fiecare an pe 8 iunie, zi in care Aurelian mai facea un an de cand a murit. Plangeau tot impreuna pe 30 martie, cand el ar mai fi implinit un an. Tot impreuna plangeau si de Pasti si de craciun, pentru ca el nu era a colo sa le strangfga in brate. Se iubeau si se iubesc si acum, dar Androna vrea sa para dura si puternica, gresind.

         Insa fericirea ce le inconjura s-a spulberat cand s-a aflat ca Androna are cancer. Asta se  intampla prin clasa a VII-a, cand era inca un copil.