Ai ascultat vreodată ploaia?
Mie mi se întamplă adesea. Las
fereastra deschisă şi mă ascund în aşternuturi. Nu îmi place să privesc cum
plouă. Ţin ochii închişi şi îi ascult povestea. Astăzi oare ce are de spus?
De dimineaţa, a fost soare şi a
plouat. Probabil ploaia era veselă. Acum este noapte. Ploaia întunecată cade
grămadă în grădina mamei. Este grea, obosită. Tună. Şi spune ceva. Ne ceartă pe
noi toţi pentru că nu mai avem răbdare să privim cerul dimineaţa. Se scurge
grăbit, aleargă spre noi. Daca aş ieşi afară, s-ar izbi de faţa mea, aşa cum se
izbeşte de geamul meu. Mi-ar plesni răcoarea ei pe tot trupul.
M-ar întreba dacă am ascultat-o
vreodată.
Eu i-aş răspunde că da. Mi se
întamplă adesea.
Spre rusinea si egoismul meu, atunci cand am nevoie de un gand bun si de o incurajare, in momentele in care parca de cotitura, ma gandesc si vorbesc cu Daria. Acolo unde este ea sunt sigur ca ne vegheaza si poate ne mai face un pic de lumina sa stim pe unde sa pasim. Si acum imi aduc aminte de zambetul si bucuria cu care ne privea, era una dintre persoanele cu care te poti simti in largul tau,cu tot ceea ce esti. Mi-a ramas in suflet acest om exceptional. Te iubim !
RăspundețiȘtergere