Suspine, de Mirela

Inceputul
Eu sunt Mirela. Ai crede ca numele meu e o armonie de note, nu este, e doar o zbatere,sunt  suspine, durere, deznadejde.
Nu a fost asa de la inceput. La inceput era un cantec, un cantec despre iubire, despre speranta, apoi despre o fiica si o mama.
Azi e 13 decembrie 1983, Mirela este eleva in clasa a 11 a la unul dintre liceele bune ale orasului. Este umanista. Culmea, in scoala generala visa sa devina aviator, indragea stiintele exacte, apoi brusc nu a mai vrut. Acum spera sa fie actrita, dar ce fata nu viseaza asta.
Mirela trezeste-te! Ai teza la latina, e ora 6, latina e prima ora, de la 7, e frig, autobuzul circula greu, vine plin de la capat, in primul nu vei reusi sa urci, poate ai mai mult noroc cu al doilea. Doamne! Cat de frig e in apartament, geamurile sunt inghetate. Mama ne-a mai pus o patura peste plapuma aseara, dar tot frig a fost. Si acum e frig. Intra in bucatarie dar nu are chef sa manance, are o durere ciudata de burta, parca o doare si piciorul. Asta e! Isi imbraca uniforma, pe care si-a strambat-o incat sa fie mulata pe trup, isi strange cu putere cordonul in jurul taliei isi aseaza cochet culerul camasii, isi pune paltonul si…in statie, sa astepte autobuzul care o duce spre scoala. In statie durerile sunt din ce in ce mai intense. Nu-si doreste decat sa ajunga la scoala si sa se aseze in banca. Pentru teza nu s-a omorat cu invatatul. Nu-i place latina. Stie ca se va descurca. Niciodata nu a avut probleme la scoala, nu vaneaza note, invata, invata cat vrea si doar la anumite materii, restul doar parcurge prin citire.
In statie e foarte aglomerat, e o ora de varf, e 6,30, muncitori, studenti, elevi si doar un autobuz, autobuzul 17, cel care face legatura intre  cartierul Darste si centrul vechi al orasului. Se intalneste cu o colega dar nu are chef de vorba, o doare burta. Mariana, colega, este cicalitoare, este o tocilara care vaneaza note, are o pasiune pentru proful de economie. Ii povesteste Mirelei cat a invatat pentru teza, Mirela o ignora, nu are chef de ea. De obicei nici nu-I vorbeste dar acum nu se simte in stare sa o infrunte. O pune sa-I povesteasca un subiect pregatit pentru teza. Abia urca in autobuz, pe scara, ca in fiecare zi. Autobuzul se mai goleste doar pe la Hidro, pana acolo nimeni nu urca, nimeni nu coboara. In sfarsit parcul, gata a ajuns. Cu greu infrunta zapada, traverseaza parcul  si zareste scoala ei, Unirea, isi aminteste cordeluta, cauta in geanta si-o aseaza pe cap cu grija sa nu-si strice frizura.
Durerile sunt din ce in ce mai accentuate isi aminteste doar Salvarea, spitalul, doctorul. Doctorul! Inalt, ochii verzi din care clipeste des, din cauza genelor prea lungi. Doctorul Radu Andrei. Si vocea pitigaiata a asistentei.
“Nu vedeti dl doctor cum si-a strans cordonul? De aia o doare burta! Nu mananca, e palida, mofturi de liceanca”
“Taci Irino, are apendicele probabil perforat! Taci, nu fi invidioasa, mananca mai putin salam si slanina, du-o in sala de operatie, il chem si pe sefu”. Si striga “dl. Doctor Popescu la sala, avem o urgenta, o eleva de la Unirea”. Restul nu si-l mai aminteste. Dorea doar ca cineva sa o fi anuntat pe mama ei la fabrica, sa-I spuna ca e in spital.
E seara, nu stie cat e ceasul, poate e chiar noapte. Zareste pe noptiera de langa pat cateva borcane, pijamaua, pijamaua ei roz cu mere rosii, rade! A fost mama! Incearca sa se dea jos din pat dar nu poate, dar nici somn nu-I mai este. E liniste, e aprinsa doar o lumina de veghe. Se deschide usa si doctorul Radu isi face aparitia. Tine in mana o minge de tenis, avea sa afle mai tarziu ca e sportul lui preferat si ca niciodata nu se desparte de minge. Se apropie de pat si zambeste, o intreba “Esti Alba ca zapada? Sau esti marul vrajitoarei?” Mirela rade si-I raspune” depinde de unde muscati!” Incep sa povesteasca despre scoala si afla ca doctorul locuieste chiar pe straduta din spatele scolii ei, asa ca stie ce fac uniristii in pauze. Se amuza doctorul, Unirea, scoala de fete. El e sagunist! Il striga doctorul Popescu. Trebuie sa plece. Mirela e trista, se va plictisi. Incearca sa doarma dar nu poate. Nu-I e somn. Nu are dureri ci doar un disconfort.  Doctorul Radu revine, tine in mana o carte. “ce carte e?” “Zilele, de Radu Ciobanu” Mirela se uita intrebator. “E o poveste, o poveste de iubire dintre un doctor si o eleva de liceu, o eleva pe care o cheama Daria(Androna), o sa-ti placa, e o lectura usoara, mai trece timpul” Fata deschide carte si se lasa coplesita de fiecare rand. “daca ma voi casatori si voi avea o fiica cu certitudine se va numi Daria Androna”