Cum au reactionat
ceilalti?
Pai mama, exact in 2002 cand am
aflat, parca innebunise. Tatal meu a murit cand eu aveam 11 luni, asa ca
practic eu sunt tot ce are (nu s-a recasatorit)...asa ca a fost disperata. In
perioada aceea ne-a ajutat foarte multa lume si cu bani, si moral...familia a
incercat sa se impuna in privinta chimioterapiei pt ca eu cu mama o luasem un
pic razna, refuzam sa credem ca e necesara...colegii din generala? Baietii au
reactionat frumos, veneau ma luau de acasa si imi duceau ghizdanul, ma aduceau
acasa, ba chiar doi s-au indragostit de mine (eu zic ca de fapt li se parea,
din cauza povestii cu boala)....iar fetele, oroare...auzeam replici la spatele
meu de genul „eu stiu pe cineva in clasa noastra care nu are păr si poarta
peruca”...sau o data cand m-am dus la profa de fizica sa ma invoiesc ca mi-era
rau, a acceptat sa imi dea drumul acasa doar daca ii aratam cum arat eu cheala,
fara peruca...un monstru de femeie! Da au fost si multi oameni minunati, cum ar
fi proful de mate si profa de romana, care au fost cei care m-au convins sa nu
renunt la scoala si sa continui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu