Astazi voi scrie eu, mama DARIEI!

In fiecare zi citesc din scrierile Dariei, in fiecare zi rasfoiesc albumele cu poze, seara povestesc cum a trecut ziua, ce am facut, ce am gandit, unde au colindat pasii mei.
Ma simt straina de mine.
Nu mai stiu uneori cine sunt, ce vreau, ce caut eu aici. Dar in fiecare zi ma trezesc cu dorinta de a exclama "A fost un vis, un cosmar!, bine ca s-a sfarsit!". Se pare ca vor mai trece dimineti pana sa dispara cosmarul si sa povestim. Am atat de multe sa-ti spun, atat de multe incat am inceput sa notez, sa nu uit, ca atunci cand ne vom revedea sa povestem iar "ca fetele". Mi-e dor sa ma strigi "ciupercuta mea", de ce ciupercuta, nu stiu, nu ai apucat sa-mi spui. Uneori deschid mobilul tau si vad, ultimul apel, Ciupercuta mea! Te iubesc Daria Hornoiu! Viata mea e goala fara tine. E trista si urata. E ca o furtuna. Ma ridica si ma tranteste cu putere de pamant. Ma lasa un timp prada miilor de stropi reci si durerosi, apoi iar ma ridica, ma taraste, ma chinuie.
Imi doresc sa te strang in brate, sa simt mainile tale firave pe obrajii mei. Sa simt trupul tau chinuit de boala lipit de sufletul meu de mama, un suflet chinuit, ca si al tau. Nu inteleg de ce viata, sau Dumnezeu, sau cine o fi stapan aici pe pamant, ne-a ales pe noi, te-a ales pe tine, pe tatal tau, barbatul care a facut ca inima mea sa vibreze, profund, barbatul care ca si tine iubea viata. Ne-a imprastiat in zari, eu aici cautandu-va, voi acolo, poate privindu-ma. Imi doresc apropierea voastra, imi doresc viata mea cu voi! Imi doresc viata mea cu tine DARIA! Ma doare cand in jur oamenii povestesc despre fii si ficele lor, despre realizarile lor, ma doare sufletul cand aud expresia "azi copilul meu..." Eu care povesteam zilnic despre copilul meu, povestesc si acum dar...vorbele raman suspendate, se agata de lacrimile mele. Ma intreb cum o sa simt eu cand in jur  voi auzi ca prietenii mei sunt strigati "bunica", "bunicule", ce voi simti eu cand voi vedea ca fetele sunt mirese, ca fetele sunt mame. Ma intreb zilnic "DE CE" DE CE?" si apoi citesc ce scrii tu...

"Nu forta fizica e cea care imi lipseste, desi nu pot sa zic ca abunda in viata mea energia si voia buna...sufar din cauza oamenilor....care se uita...a zambetelor, a faptului ca nu ma pot privi in oglinda. ca acest corp imi este mai strain pe zi ce trece si eu sunt din ce in ce mai dezgustata si speriata de el. e ca si cum el ma conduce pe mine Este o bariera intre mine si lume Nu mai am taria psihica sa infrunt privirile oamenilor stiu ca nu ar trebui sa imi pese,numai ca eu am mai trecut prin asta, atunci cand purtam peruca si nu aveam par,si suferintele de atunci au ramas rani deschise, peste care a venit acum lovitura asta!imaginea mea de sine este sfaramata in mii si mii de bucati Vreau atat de mult sa nu renunt la fac, sa vin in continuare, sa imi tin mintea ocupata, dar nu mai suport povara burtii Fizci si psihic Mi-este scarba De mine

Durerea fizica uneori nici nu o simt, pentru ca cea sufleteasca este cronica".

Stiu cat de mult te-au durut privirile oamenilor, stiu cum intrai in casa, alergand, cu mii de lacrimi pe obraz, pentru ca oamenii iti priveau tumora! Stiu DARIA MEA! Stiu toate astea, le-am trait impreuna, in lumea noastra unde din nefericire in ultimul timp am locuit trei: TU,eu si dl. C!

Maine poate voi posta aici o veste despre scrierile tale! ca o rasplata a suferintei tale EROUL MEU!

TE IUBESC MINUNATUL MEU COPIL!