Vreau vreau vreau

(text nepublicat / decembrie 2010) 

Vreau vreau vreau

de Daria Hornoiu

Simt nevoia sa scriu, dar nu imi gasesc cuvintele. Am senzatia ca asta este ceea ce trebuie sa fac astfel incat la sfarsitul zilei sa nu ma mai simt ca o ratata in fata Domnului, care mi-a daruit inca 24 de ore pe care eu le-am irosit. Nu stiu ce sa fac cu timpul asta. Sau poate ca stiu, dar am senzatia ca trebuie sa fac ceva maret, ceva mai mare decat mine, care ma depaseste si simt din directia asta o presiune foarte mare. Orice as face simt ca nu este destul de valoros ca sa ii multumesc divinitatii ca am mai deschis ochii intr-o dimineata. Si este atata tacere in jurul meu ca ma apasa, ma innebuneste. Si ies cu oameni, ma vad cu prietenii mei, cei pe care ii mai am, cei cu adevarat prieteni si da, ador sa stau in preajma lor…sa vorbim sau sa nu vorbim, dar sa fiu impreuna cu ei si sa simt ca cineva este langa mine si respiram acelasi aer, ca gandurile noastre sunt cat de cat aproape, ca privirea mea se izbeste de o alta privire nu doar de ecranul calculatorului, de albul peretilor sau de mainile mele puturoase. Vreau sa fac ceva pretios cu timpul meu. Imi doresc sa ajut, sa fiu mai activa, imi doresc….atatea si atatea…si toate raman la stadiul de dorinta. Stiu ca as fi capabila…dar obosesc repede si atunci cand obosesc imi amintesc ce este in neregula cu mine si ma apuca o ciuda crunta. Ma sufoc si ma intristez si ma plesneste un val de amintiri ca o portie de reclame de la tv, in care apar eu pe munte, eu la mare, eu dansand, eu razand cu gura pana la urechi…traiesc? Cum? Cum traiesc? Mai pot sa continui in ritmul asta, mai pot sa respir cu atat ciuda si durere pe umeri si pe obraji, pe pleoape, pe buze, pe ochi, pe crestet, pe burta, in burta, in suflet? In mine si in afara mea, ca o explozie solara, caldura si tristete in mine si in afara mea, mereu prezenta in valuri si valuri…in crize si izbucniri si mocnete si lacrimi. Vreau sa traiesc. Cu adevarat. Veau sa alerg, desi nu eram eu prea mare alergatoare nici in trecut, dar acum vreau. As vrea sa invat sa innot si sa fac dragoste din nou. As vrea sa invat sa dansez. As vrea sa merg pe bicicleta si cu rolele prin parc iar iarna, iarna sa ma mut intr-o pereche de patine, intr-un patinoar plin de copii veseli si sa fac cercuri impreuna cu ei, sa ma tin de mana cu un baiat innebunieste indragostit de mine si sa ne fugarim pana cadem franti in zapada si apoi sa ne dam cu sania. Sa ne intoarcem in casa si sa ne dezbracam, sa facem dragoste si apoi aproape imbracati sa impodobim bradul. As vrea sa fug impreuna cu catelul meu si sa ma tavalesc cu el la marginea marii, vara. Sa nu ne oboseasca picioarele niciodata, sa fie doar ofticate de prea mult nisip, putin innecate de caldura plajei arse de soare. As vrea sa mananc o tona de inghetata si sa mi se topeaca in mana, sa se prelinga pe degetele mele si eu sa ma chinui sa o prind din urma, sa gust dintr-un cornet crocant fara sa ma gandesc la cifre si la ingredient, sa gust moment purt si simplu, fara sa trebuiasca sa le mai analizez si cantaresc, fara sa le dau note, sa nu mai iau decizii, sa ma ia viata pe sus, ca un val care ridica un surfer, asa sa faca si ea cu mine. Sa nu ma mai doboare, sa ma ridice mereu, macar pentru un timp, caci am uitat cum e la suprafata. Am uitat ca cerul e albastru si ca soarele arde pielea, am uitat ca obrajii mei se inrosesc daca stau in soare sau ca imi crapa pielea, am uitat cum e cand te doare capul ca ai insolatie, am uitat cum miroase iarba pe un camp intins, cum miros florile si ec culoare au macii intr-un lan de grau.  Am uitat sunetul portii din curtea bunicilor si gustul apei de fantana, am uitat ca exista drumuri, care leaga acest oras de alte orase. Am uitat cum arata un avion si cum arata norii de deasupra. Nu mai stiu sa mananc in public si nici ce gust au chipsurile, am uitat sa ma tund si apoi sa stau toata ziua in oras cersind sortie sa imi scoata in cale cunoscuti care sa ma admire. Am uitat cum e sa primesti un compliment de la altcineva decat de la mama ta. As vrea sa primesc un compliment de la un strain, unul de la un barbat, poate doi, trei, as vrea sa primesc un cadou care sa imi aminteasca de feminitatea mea. As vrea sa probez un corset si alte articole de lenjerie, as vrea sa port o fusta mini si un maiou cu spatele gol si as vrea sa port macar o ora pantofi cu toc. Imi doresc sa  merg la un concert sis a stau langa boxe, sa ma las calcata in picioare de multime pentru o muzica ce o ador, imi doresc sa ma plimb nestingherita. Vreau sa descopar si  sa cunosc, sa redescopar sis a redefinesc, vreau sa zbor cu aripile ce mi le-a daruit Domnul, vreau sa faca vant si sa se ridice impreuna cu mine din mocirla asta. Vreau sa ma inalt si sa zbor. Departe sau aproape, sa vad mii de fete, sa aud mii de voci si sa gust arome noi, vreau sa cunosc orase si oameni, vreau sa gandesc si sa simt. Vreau atat de mult sa traiesc. Vreau la mare. Vreau vreau vreau atatea, vreau, Doamne Dumnzeule. Vreau sa fiu eu. Sa fiu vie.