In sfarsit drumul spre scoala. Macar asta sa imi ofere ceva
placut. Calc pe imaginea vietii mele. Rosu, galben, pe ici colo verde... a, si portocaliul. Cata caldura emana frunzele astea prin culori, dar de fapt, cat de triste sunt, acum inconjurate de moarte. Ma uit la ele si imi vine sa plang. Ajung iarasi in locul asta depresiv si bolnav, numit imaginatia mea si realizez ca aici eu sunt o frunza. Cat mai am pana voi cadea din copac? In ce anotimp sunt si de ce... de ce trebuie sa vina toamna atat de curand? Mai ales acum cand toti isi vad de treburile lor si nimeni nu realizeaza ce mi se intampla. Pentru ei sunt la fel, doar o frunza verde, ca orice alt adolescent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu