Într-o altă viață... sau într-o lume mai frumoasă

30 martie... 30 martie într-o altă viață... sau într-o lume mai frumoasă...

Dimineața.  Repet, 30 martie. Putem presupune că este anul 2006, ora 6 dimineața. Pași tăcuți prin casă... top-top, ca două căprioare. Mama scoate tortul din frigider, fiica aprinde lumânarea: "40"..."Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască... la mulți ani...!" Aurelian se trezește. E puțin cam amorțit, dar le zâmbește fetelor lui, fetelor pe care le iubește mai mult ca pe oricine altcineva. Fiica lui dragă și soția, de care numai moartea l-ar despărți.

"La mulți ani, tati!"... "La mulți ani, Aurelian!"

Aurelian zâmbește..

Plânge de bucurie."Androna l-a făcut, e cu ciocolată..."

Tatăl se ridică și își îmbrățișează fiica. "Mulțumesc". Apoi se apropie și sărută obrazul Gabrielei.

Cei trei pleacă fericiți în bucătărie și pregătesc micul dejun. Fiecare povestește despre ziua ce urmează(este vineri, toată lumea are fie școală, fie serviciu).  Într-un final, fără drept de vot, Aurelian le spune: "Astă seară vă invit în oraș. Să sărbătorim. O dată fac 40 de ani. Vă iubesc și ziua asta vreau să o petrec cu familia mea."

************************************************************************

Trag linie... Eu trag linie și urlu cât pot de tare:  Aurelian ESTE mort!!! Aurelian nu mai există!!! Aurelian a plecat!!! Aurelian nu are 40 de ani!!! Nu va ajunge la vârsta asta niciodată!!! Aurelian nu este in pat!!! Și nimeni nu îi cântă la mulți ani!!! Povestea se sfârșește în lumea reală la pași tiptili... Fetele sunt singure... și nimeni nu le ia în brațe...

Eu...
eu nu am cui să-i spun astăzi la mulți ani. Oricât de tare aș țipa. El nu mă aude. Și dacă m-ar auzi, eu tot nu aș ști. Astăzi am fost orfană. Astăzi a fost soare. Dar Aurelian tot mort este. Astăzi am privit cruci, astăzi mi-am amintit că Aurelian stă de 17 ani sub una din crucile ce umbresc pământul.

Astăzi a fost soare...

Astăzi am trecut pe lângă banca despre care am auzit spunându-se povești..., banca lor, Gabriela și Aurelian. Și... dacă te uitai atent, îl vedeai… îl vedeai cum îmi zâmbea, și cum îmi făcea cu mâna... "Succes la școală!"...."Mulțumesc..."

"Succes la școală"....Ha ha ha... Mi-ar fi spus asta... De fapt, ce ar fi făcut astăzi.... CUM? Cum ar fi fost vineri în lumea aia frumoasă... Ce? Ce ți-aș fi spus?

Ce vrei să fac? Ce vrei? Spune-mi! Să te urmez? Asta vrei? De-asta mă chemi? De asta îmi moare trupul? De ce atunci? Vrei să devin mai puternică... De ce? Ce trebuie să fac....???

Unde ești?

Ești?

Mai ești?

Undeva, Cândva... Ești?

Unde umbli...?

În spatele meu???

Te strig... Întind mâna... Nu te simt...

Mă simți?

Eu nu....

Mă auzi? Cum? Eu nu mai vorbesc...

Mi-ai mângâiat părul?... Nu te simt... Mâna ta?

Nicăieri...

Nu te găsesc...

Mă întreb: te caut?

Te-am căutat vreodată?

Nu. Tu ai murit...Tu nu mai ești...

Sau...? Ești?

Unde....

Vreau o poză, să vadă și prietenii mei cine ești... Stai să caut în cele 20 000 de poze din calculator...

(multe minute scurse)

Nu te-am găsit. Noi doi avem o singură poză... Și nu e în calculator... Noi doi nu vom avea niciodată două poze...Tu nu vei fi lângă mine... nici când suflu în cele 18 lumânări, nici când voi purta Rochia albă... nici când voi naște... Tu nu vei mai avea nici o poză...

Tu și cu mine... o poză....UNA... atât.

Doar atât...
Atât mi-a mai rămas... Și chitara... Atât...

Vocea ta? O enigmă... Surâsul tău? Altă lume...

Tu ai murit...



Astăzi a fost soare. Am stat pe bancă în parc și am privit o bătrână curățând un mormânt:

"Nedelcu Nicolae
născut: (...)
mort (...)"

Iar tu...