Imi place sa stau treaza noaptea

Imi place sa stau treaza noaptea. Decat sa ma chinui sa dorm. Mai bine ma ofer voluntara sa numar stelele de pe cer sau sa ii tin de urat Lunii.
Nu mai dorm de saptamani.
La inceput nu reauseam de dor. Nu adormeam pentru ca ma gandeam la tine. Si atunci cand atipeam pentru cateva secunde te visam. Faceam dragoste cu geamurile deschise si mirosea a ploaie. Si noi eram transpirati. Cearsaful cazut pe jos, in imensitatea rece a podelei. In pat era cald. Si mirosea a noi. Tremurai. In mine. Tot trupul tau tremura in mine. Imi spuneai ca ma iubesti. Imi spuneai in felul tau aparte. Imi spuneau ochii tai care luceau ca doua picaturi de ploaie in bataia fulgerului. Ochii tai. Si inima. Care pompa nebuna sangele incarcat cu iubire prin tot trupul tau. Si radiai.
Apoi ma trezeam si realizam ca de fapt am visat.
Si asa treceau noptile.
Dupa cateva saptamani ai venit. Si in loc sa numar stelele si sa fac conversatie cu cea mai trista fatza de pe cer, stateam ascunsa in bratele tale si transpiram impreuna, lasand cearsaful sa cada lenes pe podea. Eu tremuram. Tremuram sub corpul tau. De dor. De dragoste. Iar buzele, buzele vroiau sa cante cu ploaia si sa iti spuna cat de mult te iubesc. Si eu, proasta, le intepam. Si le muscam.
Iar astazi... azi nu pot sa dorm de frica. De frica departarii. De teama de a nu iti mai putea spune vreodata te iubesc. Cu ploaia, cu luna. Inimii tale nebune.