luni, 5 noiembrie 2012

Meditaţie pe scaunul din autobuz, de Daria Hornoiu


Meditaţie pe scaunul din autobuz


Privesc din autobuz, în drumul meu spre casă, maşinile... Privesc ceea ce este dincolo de feţele şoferilor. Profit de semafoare, care parcă ar fi aparate de fotografiat, ce îţi permit să intri în lumea lor pentru o clipă, în lumea gălăgioasă. În lumea mea, în lumea voastră, în lumea bolnavă şi crudă, leneşa şi trecută. În lumea infectă şi repetabilă. În lumea asta, ce parcă îşi intinde zgomotele identic în fiecare zi a  săptămânii... Bătaia monotonă, ritmul ăsta obositor al vieţii... sunt aceleaşi in fiecare săptămână.
Mă uit la oamenii din maşini, la chipurile lor, la măştile jocului... Unul ascultă muzică, bătând obositul ritm pe volan, o femeie isterică urlă la telefon, iar o alta se rujează... Într-altă maşină, o domnişoară blondă îşi aprinde o ţigară slim şi da radioul mai tare. În maşina din spate, văd doi soţi cum se se uită unul la celălalt şi gesticulează violent. Buzele lor par să contureze insulte si reproşuri. Chiar lângă autobuz, este o maşină nouă, lucioasă, cu o „lămâie” pe parbriz. E începător. Doi tineri care se ţin de mână profită de roşul semaforului şi îşi fac drum printre maşinile plictisite să mai aştepte.
Semaforul işi schimbă culorile mereu la fel, în aceeaşi ordine... Verde, galben, rosu, galben, verde... Astăzi parcă ar fi numai roşu, roşu pentru mulţi şoferi... Un roşu care pare să nu se mai transforme in galben.
Timpul danseaza leneş în lumina vie a semaforului... Deja şoferul nerăbdător să ajungă la meci zbiară şi înjură, gândindu-se că mai are de făcut cumpărăturile pentru weekend, înainte să ajungă acasă. Iar mama care nu şi-a văzut copilul de azi-dimineaţă se intreabă ce o fi mâncat acesta toata ziua? Bietul ei copil! Ţigara blondei parcă s-a topit în aşteptare şi astfel porneşte concertul claxoanelor frânte ce îmi sparge gândul şi imi distruge meditaţia. Ritmul claxoanelor antrenează discuţia dintre cei doi soţi. La fel ca nişte tobe surde, claxoanele decid ritmul şi intensitatea ţipetelor. Ea începe şi plânge. Puştiul timid, cu maşina lucioasă, începătorul, se strecoară  printre masinile bătrâne.
Privesc pe cealaltă fereastră a autobuzului. Fata şi băiatul nu se mai ţin de mână. S-au oprit în mijlocul trotuarului şi se sarută. O bătrâna cu două plase in mâini şi cu o geantă trecută pe umăr se uită supărată la spectacolul „vulgar” pe care il oferă „tinerii din ziua de azi”.
          Autobuzul gălăgios porneste şi el. Ne clatină capurile, îi bruschează pe cei care stau în picioare. Suntem aceeiaşi oameni ca în fiecare vineri. Şi urmează aceeaşi staţie după Strada Castanilor. Ca în fiecare după-amiază, aceeaşi oră la care ajunge autobuzul în staţie. 14:34.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu