Am inceput sa scriu pentru ca ma simt singura si pentru ca simt nevoia sa aud, sa vad cuvinte, sa le simt forma si intelesul, sa le culeg sau sa le imprastii pe o hartie. Simt nevoia sa vad litere asezate in fata ochilor sau sunete care sa imi treaca pe langa ureche. Orice numai sa scap de ecoul gandurilor mele si de greutatea pe care o simt in suflet. Cand vad foaia, traiesc sentimental pe care il traiesc atunci cand ma privesc in oglinda. Desi singura, vad o imagine a cuiva ( a mea), vad altfel decat din unghiul meu monoton. Am o alta perspective. Vad dinafara mea. E ca si cum as fi in afara mea si m-as rivi pe mine. Desprindere. Libertate. La fel este si cu hartia si cuvintele. O oglinda a sufletului. Sufletul meu are ocazia sa se vada pe sine. Si mai along astfel din singuratate. Nici nu stiu cand am ajuns sa fiu asa de singura, cum am ajuns sa nu mai fiu dorita sis a nu mai doresc oameni in jurul meu. De fapt, nici macar nu stiu daca ii doresc sau nu. Ma simt singura, dar nu sunt convinsa ca imi doresc neaparat companie. Nu orice fel de companie, in orice caz.
Este atat de ciudat ceea ce mi se intampla incat nu realizez de fapt ce este in neregula cu mine, caci sigur ceea ce simt sau nu simt nu are de a face cu normalitatea. Problema mea este ca nu stiu daca simt sau nu, stiu doar ca sunt foarte departe de “mijloc”, ratacita fie intr-o parte a axei, fie in cealalta, fie supraincarcata de trairi, fie goala si rece. Eu una, tind sa cred ca am impietrit si ca am murit pe dinauntru. Imi vine uneori sa plang, sa ma zbat, simt o zvacnire in tot pieptul, care urca spre gatul meu, sa iasa afara. Nu pot sa o scot, ramane blocata in gat, de parca ar incerca sa ma sufoce, sa ma sugrume incetul cu incetul. Incerc sa ma las tinuta in brate sau atinsa pe obraz de fiintele cele mai pure, dar caldura trupului lor ma sufoca, stramtoarea bratelor lor ma incinge, ma inspaimanta. Iar inima, ma ingrozeste. Bate ca o nebuna, o nebuna sinugicasa. Inima nu ma lasa sa simt. Incerc sa vorbesc, sa ascult, dar obosesc sau nu ma atinge nici un subiect de discutie. Nimic. Nu imi place nimic. Iar majoritatea oamenilor imi par pueril si nu le inteleg modul de a gandi, sau in intimitatea mintii mele ma enervez pe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu