Meditaţie pe scaunul din autobuz

Scrierea este din 2006, a fost premiată la un concurs de literatura! Imi este foarte draga!

Meditaţie pe scaunul din autobuz

Privesc din autobuz în drumul meu spre casă maşinile... Privesc ceea ce este dincolo de feţele şoferilor. Profit de semafoare, care parcă ar fi aparate de fotografiat ce îţi permit să intri în lumea lor pentru o clipă, în lumea oamenilor „normali”. În lumea noastră, în lumea voastră, în lumea bolnavă şi crudă, leneşa şi trecută. În lumea infectă şi repetabilă. În lumea ce şi-a pierdut unicitatea. În lumea asta ce parcă îşi intinde zgomotele identic în fiecare zi a  săptămânii... Ah, lume secătuită de farmec... De ce nu vă bucuraţi de adevărata lume? De ce îi păstraţi imaginea asta şi nu vă bucuraţi de viată...? Dar eu vorbesc...

            Acum vă privesc şi vă judec! De ce să vă judec? Sunt atât de tristă, atât de dezamăgită... mai disperată decât voi...Mă uit la aceşti oameni din maşină, la chipurile astea, la maştile jocului....Unul ascultă muzică, bătând obositul ritm pe volan, o femeie isterică urlă la telefon, iar o alta se rujează... Semaforul işi schimbă culorile mereu la fel, acelaşi timp dansând în lumina lui vie... Deja şoferul nerăbdător să ajungă la meci zbiară şi înjură, iar mama care nu şi-a văzut copilul de azi-dimineaţa se intreabă ce o fi mâncat acesta toata ziua? Dar vai, trebuie să ajungă acasă... Şi astfel porneşte concertul claxoanelor frânte ce îmi sparge gândul, distruge orice emoţie şi îmi blochează imaginaţia...

            Şi mă întreb uneori cum aş putea să ajung în inima lor, măcar să fur o clipă din gândul lor tăcut? Cum aş putea să ajung la ei şi sa le ofer darul vieţii, prin experienţa mea? Cum? Cum aş putea oare să încep o frază în care să spun tot ce am de zis, lăsând loc şi pentru alte câteva cuvinte? Cum pot oare să fac asta? Ce vorbe vândute de un vrăjitor mie ar putea să îi cucerească? Căci vreau să fie cu toţii conştienţi de cântecul vieţii, care nu este monoton... nu este ca la semafor! Nu! Eu nu lupt pentru o monotonie sufocantă! Eu lupt pentru viaţă, vreau culoare şi ritm, sunete ascuţite de chitară şi ploi calde de vară, vreau valuri sărate care să facă dragoste cu nisipul, vreau să aud cântecul munţilor când sărută adâncul cerului, vreau pasiune, vreau râsete, vreau iubire...! Viata, asta vreau, de fapt... Să omor cancerul din mine şi să îl arunc în...